CLAUZELE OBLIGATORII
                                           ale contractului de furnizare a gazelor naturale încheiate de către
                                                   Furnizorul de serviciu public cu Consumatorul noncasnic

I. Obiectul contractului
1. Obiectul contractului îl constituie furnizarea gazelor naturale la locul (locurile) de consum, precum şi reglementarea raporturilor dintre Furnizorul de serviciu public (în continuare – Furnizor) şi Consumatorul noncasnic privind furnizarea, facturarea şi plata gazelor naturale.
2. Furnizorul se obligă să furnizeze gaze naturale, iar Consumatorul noncasnic să primească şi să achite volumele de gaze naturale utilizate. Volumele de gaze naturale vor fi furnizate în conformitate cu cerinţele stipulate în Anexa la contract, şi condiţiile de achitare prevăzute de Contract, luându-se în consideraţie achitările efectuate în perioadele precedente.
3. Furnizorul şi Consumatorul noncasnic au convenit, în caz de necesitate, dar nu mai târziu de 25 zile calendaristice până la începutul lunii următoare, să examineze propunerile de majorare sau reducere a volumelor de gaze naturale, indicate în Anexa la contract. Solicitarea Consumatorului noncasnic privind majorarea volumului contractat de gaze naturale este satisfăcută în cazul în care Furnizorul dispune de volumele de gaze naturale solicitate şi dacă lipsesc datoriile pentru gazele naturale consumate.
4. Volumele de gaze naturale, indicate în Anexa la contract, care n-au fost consumate în decursul lunii indicate, nu se trec pentru perioadele ulterioare.
5. Furnizorul asigură furnizarea volumelor de gaze naturale contractate în mod continuu şi la parametrii de calitate stabiliţi în standardele de calitate aprobate de organismul naţional de standardizare.
6. În relaţiile lor, Părţile se conduc de Contract, Codul civil al Republicii Moldova, Legea cu privire la gazele naturale, Legea metrologiei nr.19 din 4 martie 2016, Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărîrea ANRE nr.113/2019 din 19 aprilie 2019, şi de alte acte legislative şi normative.

II. Condiţiile de furnizare şi evidenţă a gazelor naturale
7. Repartizarea volumului contractat de gaze naturale pe zilele lunii se efectuează, reieşind din volumul mediu zilnic pentru o lună cu o deviere de 5 la sută a volumelor diurne de cel mediu zilnic. La solicitarea Consumatorului noncasnic este posibilă furnizarea neproporţională a gazelor naturale, la înţelegerea reciprocă în scris a părţilor.
8. Gazele naturale se consideră furnizate de către Furnizor şi recepţionate de Consumatorul noncasnic în locul şi momentul trecerii lor prin echipamentul de măsurare sau prin punctul de delimitare, stabilit în conformitate cu Regulamentul privind racordarea la reţelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi distribuţie a gazelor naturale aprobat prin Hotărîrea ANRE nr.112/2019 din 19 aprilie 2019 (în continuare – Regulamentul privind racordarea).
9. Volumele gazelor naturale furnizate se determină o dată în 15 zile, în baza indicaţiilor echipamentului de măsurare, instalat la Consumatorul noncasnic, iar definitiv pentru facturare la sfârşitul lunii, fapt confirmat printr-un act bilateral de predare-primire a gazelor naturale semnat de reprezentantul operatorului de sistem SRL PROALFA-SERVICE şi consumator, întocmit în termen de 3 zile lucrătoare ale lunii ulterioare celei de furnizare, în două exemplare câte unul pentru fiecare parte. Volumele de gaze naturale se aduc la starea standard (temperatura de 293,15°K (20°C) şi presiunea de 101325 Pa (760 mm Hg)).
10. În cazul divergenţelor apărute la întocmirea actului, Consumatorul noncasnic îşi expune în scris obiecţiile sale la textul actului, semnându-l. Dacă Consumatorul noncasnic refuză să semneze actul, personalul Operatorului indică în act refuzul Consumatorului noncasnic de a semna actul respectiv. În acest caz se indică numele şi prenumele reprezentantului Consumatorului noncasnic, care a fost informat despre necesitatea asistării sau a asistat la întocmirea actului.
11. Consumatorul noncasnic este obligat pentru fiecare loc de consum să îndeplinească conform datelor echipamentului de măsurare registrul de evidenţă, care se va păstra în decurs de un an.
12. Consumatorul noncasnic, la solicitarea operatorului de sistem, prezintă la control, datele privind temperatura şi presiunea gazelor naturale furnizate precum şi registrul de evidenţă a gazelor naturale consumate, de forma aprobată.
13. Datele echipamentului de măsurare vor fi considerate reale, numai dacă echipamentul de măsurare se exploatează în conformitate cu prevederile regulilor şi instrucţiunilor de exploatare în vigoare. Orice modificare a echipamentului de măsurare (substituirea şi cercetarea diafragmelor, demontarea şi montarea contoarelor şi corectoarelor) se va efectua cu acordul şi în prezenţa personalului operatorului de sistem, fapt care se va documenta în conformitate cu cerinţele metrologice. Echipamentul de măsurare şi dispozitivele de închidere a lui se vor sigila de către personalul operatorului de sistem, în prezenţa consumatorului noncasnic, fapt documentat în procesul-verbal de dare în exploatare a echipamentului de măsurare, semnat de operatorul de sistem şi de consumatorul noncasnic.
14. În cazul în care consumatorul noncasnic a consumat gaze naturale prin ocolirea echipamentului de măsurare, prin denaturarea indicaţiilor acestuia sau prin alte modalităţi de consum neînregistrat de echipamentul de măsurare, furnizorul este în drept să calculeze volumul gazelor naturale consumat, dar nemăsurat, în conformitate cu Regulamentul privind racordarea.
15. În cazul defectării echipamentului de măsurare, furnizarea gazelor naturale poate fi efectuată, cu permisiunea operatorului de sistem, prin conducta de ocolire. Înlăturarea sigiliului de pe conducta de ocolire şi sigilarea se efectuează de către operatorul de sistem în prezenţa Consumatorului noncasnic cu întocmirea unui act bilateral în două exemplare. Responsabilitatea pentru integritatea sigiliilor, instalate de către operatorul de sistem, o poartă Consumatorul noncasnic.
Volumul de gaze naturale furnizat Consumatorului noncasnic prin conducta de ocolire se determină de Operatorul de sistem reieşind din capacitatea nominală a utilajului nesigilat şi regimul de funcţionare înregistrat.
16. În cazul în care, la consumatorul noncasnic, în locul echipamentului de măsurare, demontat pentru verificare metrologică periodică, pentru verificare metrologică de expertiză, pentru efectuarea expertizei extrajudiciare, nu este posibil de instalat alt echipament de măsurare, Furnizorul facturează volumul gazelor naturale consumate de consumatorul noncasnic şi determinat de operatorul de sistem, pe parcursul perioadei respective, în baza consumului mediu zilnic de gaze naturale înregistrat de echipamentul de măsurare pe parcursul perioadei calendaristice similare anterioare, aplicând coeficienţi de corecţie în cazul în care condiţiile meteorologice diferă. Operatorul de sistem şi consumatorul noncasnic sunt în drept să stabilească, de comun acord, altă modalitate de determinare a volumului de gaze naturale consumat pe perioada respectivă de timp, întocmind şi semnând un acord în acest sens.
17. Nu se consideră valabile şi nu se includ în calcul pentru volumul gazelor naturale utilizate indicaţiile echipamentului de măsurare, care, din motivul acţiunilor sau al inacţiunilor Consumatorului noncasnic, preîntâmpinat în prealabil de operatorul de sistem, nu-a fost verificat metrologic periodic, în termenul stabilit conform Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu controlului metrologic al statului şi potrivit legislaţiei, precum şi indicaţiile echipamentului de măsurare cu sigilii violate sau fără buletin de verificare metrologică.
18. Cuantumul de valori ale debitului real de gaze naturale trebuie să corespundă diapazonului metrologic normat al echipamentului de măsurare.
19. Conform actului de delimitare, întocmit de operatorul de sistem şi contrasemnat de Consumatorul noncasnic, punctul de delimitare a instalaţiilor şi a reţelelor de gaze naturale ale operatorului de sistem şi ale instalaţiilor de gaze naturale ale Consumatorului noncasnic se stabileşte: _____________________________________
III. Condiţiile de plată a consumului de gaze naturale
20. Gazele naturale consumate se facturează la preţul aprobat de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.
21. Suma aproximativă a contractului, inclusiv TVA, calculată reieşind din preţul în vigoare, constituie _________ lei. Suma contractului poate fi reexaminată în caz de modificare a preţului sau volumului gazelor naturale furnizate.
22. Plata pentru gazele naturale furnizate se efectuează lunar în lei, inclusiv prin transfer bancar pe contul de decontare al Furnizorului. Pe parcursul lunii, la înţelegerea Părţilor, se admite efectuarea plăţii în rate pentru gazele naturale real consumate într-o perioadă stabilită.
Plata se consideră efectuată din data încasării sumelor băneşti pe contul de decontare al Furnizorului.

IV. Drepturile şi obligaţiile Furnizorului
23. Furnizorul are dreptul:
a) să aibă acces la echipamentul de măsurare, indiferent de locul amplasării lui;
b) să solicite operatorului sistemului de distribuţie (în continuare – OSD) _________________________________
(denumirea operatorului sistemului de distribuţie),
să deconecteze instalaţiile de gaze naturale ale Consumatorului noncasnic, în cazurile prevăzute în pct.35 din contract;
c) să fie prezent la expertiza metrologică a echipamentului de măsurare;
d) să factureze volumele de gaze naturale consumate, pe parcursul ultimilor trei luni în cazul, în care se stabileşte că eroarea echipamentului de măsurare nu se încadrează în limitele admisibile;
e) să includă suma cauzată de erori de facturare în defavoarea furnizorului, în plata pentru luna viitoare. Furnizorul nu este în drept să perceapă plata datorată emiterii unei erori de facturare dacă faptul emiterii unei facturi cu erori de facturare a fost depistat după expirarea termenului de prescripţie, stabilit prin Codul civil al Republicii Moldova sau în cazul în care nu demonstrează faptul în cauză;
f) să efectueze recalcularea consumului de gaze naturale luând în consideraţie indicii corecţi de facturare în lipsa echipamentului de măsurare sau în cazul erorii echipamentului de măsurare în legătură cu racordarea unor aparate de utilizare, fără acordul OSD;
g) să recalculeze volumul de gaze naturale consumat, aplicând sistemul pauşal, în conformitate cu Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale în cazul în care se constată documentar consumul de gaze naturale prin ocolirea echipamentului de măsurare prin denaturarea indicaţiilor acestuia sau prin alte modalităţi de consum neînregistrat de echipamentul de măsurare, care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a volumului de gaze naturale consumat.
24. Furnizorul este obligat:
a) să furnizeze Consumatorului noncasnic gaze naturale în continuu, pînă la punctul de delimitare, la parametrii de calitate stabiliţi în standardele de calitate aprobate de organismul naţional de standardizare:
– Puterea calorifică inferioară, MJ/m3 (kcal/m3), la 20 °C şi 101,325 kPa, nu mai mică 31,8 (7600)
– Domeniul valorilor indicelui Wobbe (superior), MJ/m3 (kcal/m3) 41,2-54,5 (9850-13000)
– Abaterea admisibilă a indicelui Wobbe de la valoarea nominală, %, nu mai mare ± 5
– Concentraţia masică a acidului sulfhidric, g/m3, nu mai mare 0,02
– Concentraţia masică a sulfului mercaptan, g/m3, nu mai mare 0,036
– Fracţia volumetrică a oxigenului, %, nu mai mare 1,0
– Masa impurităţilor mecanice în 1 m3, g, nu mai mare 0,001
b) să prezinte lunar Consumatorului noncasnic factura de plată pentru gazele naturale furnizate cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de expirarea termenului-limită de plată a facturii. Volumul de gaze naturale facturat este stabilit prin citirea lunară a indicaţiilor echipamentului de măsurare de către personalul OSD;
c) să respecte prevederile contractului;
d) să răspundă în scris, în termen de 15 zile calendaristice, la solicitarea Consumatorului noncasnic de a modifica volumele de gaze naturale contractate;
e) să nu deterioreze bunurile, care aparţin Consumatorului noncasnic, şi să aducă părţile construcţiei utilizate la starea lor iniţială, în caz că au fost deteriorate din culpa sa;
f) să efectueze recalcularea plăţii pentru gazele naturale consumate în cazurile documentar confirmate de Consumatorul noncasnic şi prevăzute de legislaţie;
g) să prezinte la solicitarea Consumatorului noncasnic informaţia cu privire la parametrii de calitate a gazelor naturale furnizate, istoricul de consum, plăţile şi penalităţile calculate şi achitate (dacă acestea din urmă sunt prevăzute de contract);
h) să asigure restabilirea furnizării gazelor naturale în termen de 2 zile lucrătoare după înlăturarea motivelor care au dus la deconectarea şi achitarea tarifului pentru reconectare;
i) să solicite operatorului de sistem anularea măsurii de deconectare a instalaţiilor de gaze naturale ale Consumatorului noncasnic, în ziua în care acesta a prezentat furnizorului documentele confirmative despre achitarea facturii;
j) să restituie datoriile faţă de Consumatorul noncasnic, până la rezilierea contractului de furnizare a gazelor naturale;
k) să preîntâmpine Consumatorul noncasnic, prin avizul de deconectare despre deconectarea instalaţiilor de gaze naturale în conformitate cu prevederile Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale.

V. Drepturile şi obligaţiile Consumatorului noncasnic
25. Consumatorul noncasnic este obligat:
a) să utilizeze raţional gazele naturale;
b) să achite integral plata pentru consumul de gaze naturale în termenul indicat în factură;
c) să întreţină instalaţiile sale de gaze naturale în stare bună de funcţionare;
d) să respecte Regulile de securitate cu privire la utilizarea gazelor naturale;
e) să efectueze remedierea defecţiunilor din instalaţiile sale de gaze naturale, prin intermediul unităţilor specializate sau personalului autorizat să efectueze astfel de lucrări;
f) să păstreze intacte echipamentul de măsurare şi sigiliile aplicate lui;
g) să efectueze înregistrarea continuă (neîntreruptă) a debitului şi parametrilor (temperaturii şi presiunii) gazelor naturale furnizate;
h) să efectueze în termen verificarea metrologică periodică a echipamentului de măsurare care îi aparţine.
26. Consumatorul noncasnic este în drept:
a) să consume gaze naturale în conformitate cu prevederile contractului;
b) la furnizarea continuă şi fiabilă a gazelor naturale, până la ieşirea din robinetul (ele) de siguranţă la parametrii de calitate stabiliţi în standardele de calitate aprobate de organismul naţional de standardizare;
c) să solicite Furnizorului repararea prejudiciului (material şi moral) adus în rezultatul încălcării prevederilor contractului sau a legislaţiei;
d) să aibă acces la echipamentul de măsurare, care înregistrează consumul lui de gaze naturale, indiferent de locul amplasării;
e) să solicite Furnizorului suspendarea, prelungirea sau rezilierea contractului de furnizare a gazelor naturale;
f) să solicite Furnizorului sistarea temporară a furnizării de gaze naturale;
g) să fie prezent la citirea, verificarea metrologică şi efectuarea expertizei extrajudiciare a echipamentului de măsurare.
27. La executarea prezentului contract, Consumatorul noncasnic beneficiază de drepturi şi trebuie să execute obligaţii faţă de operatorul de sistem, în modul şi în condiţiile stabilite în Legea cu privire la gazele naturale şi Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, Regulamentul privind racordarea şi prestarea serviciilor de transport sau de distribuţie a gazelor naturale.
28. Gazele naturale se utilizează prin aparatele de utilizare incluse în baza de date a operatorului de sistem. Procesul-verbal de dare în exploatare a echipamentului de măsurare este întocmit de operatorul de sistem şi semnat de consumator şi operatorul de sistem.

VI. Responsabilitatea părţilor
29. Furnizorul şi Consumatorul noncasnic vor întreprinde toate măsurile pentru îndeplinirea integrală a clauzelor contractuale. În caz de încălcare a acestor clauze, partea vinovată restituie celeilalte Părţi prejudiciul cauzat, conform legislaţiei în vigoare.
30. În cazul utilizării gazelor naturale de către Consumatorul noncasnic în volum, ce depăşeşte cu 5 (cinci) la sută din volumul lunar, stabilit în Anexa la contract, fără coordonarea cu Furnizorul, Consumatorul noncasnic va recupera prejudiciul cauzat Furnizorului.
31. În cazul nerecepţionării de către Consumatorul noncasnic a volumului trimestrial de gaze naturale, conform Anexei la contract, cu mai mult de 5 la sută, fără coordonarea cu Furnizorul, Consumatorul noncasnic, de asemenea, va recupera prejudiciul cauzat Furnizorului.
32. În caz de furnizare incompletă de către Furnizor a volumului trimestrial de gaze naturale din vina sa mai mult decât cu 5 la sută, conform Anexei la contract, Furnizorul achită Consumatorului noncasnic prejudiciul cauzat, cu excepţia cazurilor de reducere a volumelor de gaze naturale furnizate din cauza neachitării de către Consumatorul noncasnic a gazelor naturale utilizate. Achitarea va fi efectuată până la data 30 a lunii ulterioare trimestrului de furnizare.
33. Calculul prejudiciului se efectuează trimestrial, se include în actul de verificare pentru trimestrul de furnizare şi se achită de către Consumatorul noncasnic până la data de 30 a lunii ulterioare trimestrului de furnizare.
34. Prevederile pct.32, 33 vor fi aplicate de către Furnizor în cazul în care faţă de Furnizor vor fi aplicate astfel de măsuri de către Furnizorii externi de gaze naturale.

VII. Deconectarea de la reţea
35. Furnizorul este în drept să solicite operatorului de sistem să deconecteze instalaţiile de gaze naturale ale Consumatorului noncasnic de la reţeaua de gaze naturale în următoarele cazuri:
a) neachitarea plăţilor pentru gazele naturale utilizate la locul de consum, la expirarea termenului de 10 zile calendaristice din data-limită de plată a facturii, prezentată consumatorului noncasnic;
b) la expirarea termenului contractului de furnizare a gazelor naturale, dacă consumatorul noncasnic nu solicită prelungirea lui;
c) refuzul consumatorului noncasnic de a încheia contract de furnizare a gazelor naturale cu furnizorul de ultimă opţiune după preluarea consumatorilor finali de către acesta în condiţiile prezentului Regulament;
d) refuzul consumatorului noncasnic de a încheia contract de furnizare a gazelor naturale cu un furnizor după expirarea termenului furnizării de ultimă opţiune cu o notificare prealabilă a consumatorului cu 15 zile calendaristice;
e) la solicitarea consumatorului noncasnic.
36. Deconectarea instalaţiilor de gaze naturale ale Consumatorului noncasnic se efectuează pe parcursul orelor de lucru a acestuia. Deconectarea instalaţiei de utilizare a Consumatorului noncasnic în conformitate cu pct.35 lit.b) –d) se efectuează numai cu avizarea Consumatorului noncasnic.
Avizul de deconectare se expediază sau se înmânează Consumatorului noncasnic cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de data preconizată pentru deconectare.
37. În situaţiile prevăzute la pct.35 lit.a) Furnizorul îl informează pe Consumatorul noncasnic prin intermediul facturii de plată a gazelor naturale, cu privire la posibilele consecinţe în cazul neachitării în termen a facturii.

VIII. Forţă majoră şi alte împrejurări de exonerare
38. Părţile sunt exonerate de orice răspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, totală sau parţială, a obligaţiilor ce decurg din Contract dacă aceasta este rezultatul acţiunii forţei majore.

IX. Rezilierea contractului
39. Rezilierea contractului poate avea loc la solicitarea Consumatorului noncasnic, în termen de 7 zile calendaristice, de la data depunerii solicitării în scris.
40. Furnizorul va rezilia contractul de furnizare a gazelor naturale unilateral în modul şi în situaţiile prevăzute în Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale.

X. Soluţionarea neînţelegerilor şi litigiilor
41. Părţile vor întreprinde toate măsurile pentru a soluţiona neînţelegerile şi litigiile apărute, pe parcursul derulării contractului, pe cale amiabilă, prin negocieri şi înţelegere reciprocă.
42. Litigiile ce decurg din interpretarea sau executarea contractului, care nu pot fi soluţionate de Părţi pe cale amiabilă, vor fi soluţionate în instanţa de judecată.
43. Părţile se pot adresa către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică pentru soluţionarea neînţelegerilor ce ţin de competenţa Agenţiei.

XI. Clauze speciale
44. Consumatorul noncasnic, nu mai târziu de 1 octombrie, prezintă Furnizorului solicitarea pentru volumul necesar de gaze naturale în anul următor.
45. Consumurile tehnologice şi pierderile tehnice din reţelele şi instalaţiile de gaze naturale amplasate între punctul de delimitare şi cel de măsurare comercială a consumului de gaze naturale, se vor calcula şi vor fi suportate de către proprietarul reţelelor şi instalaţiilor.
46. Modificarea contractului se efectuează de către Părţi în urma negocierilor, specificând cele negociate în acorduri adiţionale la contract. Dacă, ulterior încheierii contractului de furnizare a gazelor naturale, intră în vigoare noi acte normative ori se modifică cele existente, care stabilesc reguli noi de furnizare, utilizare şi facturare a gazelor naturale, Părţile contractante vor aplica noile reguli, iar Furnizorul va notifica în scris Consumatorul noncasnic cu privire la modificările operate în legislaţie.

XII. Durata contractului
47. Contractul intră în vigoare la data de ________________ şi produce efecte până la expirarea termenului prevăzut în contract sau până la desfacerea contractului în conformitate cu prevederile stabilite în contract, în Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale.